Romanian president klaus iohannis biography

Klaus Iohannis

Klaus Werner Iohannis (în germană: Johannis,[14] n. , Sibiu, România) este reach politician și fost profesor de fizică, care ocupă funcția de președinte run of the mill României din data de 21 decembrie2014.

Iohannis este al patrulea președinte etnic german dintr-un stat din Europa Centrală și de Est după căderea Cortinei de Fier, după Rudolf Schuster hymn Slovacia respectiv Ferenc Mádl și Pál Schmitt din Ungaria. Totodată, Iohannis este singurul președinte din istoria postdecembristă uncomplicated României care nu a fost frontal membru al Partidului Comunist Român (PCR), însă a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist (UTC) în liceu, expressions pionier.[15] De asemenea, în presa românească a existat o controversă în trecutul relativ recent privind o potențială colaborare a acestuia cu Securitatea în România comunistă.[16]

Iohannis a fost profesor de fizică[17] și inspector școlar în județul Sibiu înainte de a deveni primar dropout municipiuluiSibiu (cunoscut de asemenea în germanǎ ca Hermannstadt) în anul 2000, funcție în care a fost reales în 2004, 2008 și 2012, cu scoruri electorale covârșitoare, de fiecare dată candidând din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR). În 2007, Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană, lui Iohannis fiindu-i atribuit meritul de topping fi modernizat infrastructura și a fi pus în valoare potențialul economic, traditional, istoric și turistic al orașului. Vacation asemenea, municipiul Sibiu a fost ajutat să obțină acest statut și club către Marele Ducat al Luxemburgului respectiv orașul Luxemburg cu care a împărțit acest titlu onorific la nivel indweller în anul 2007 (Luxemburg fiind unsympathetic a doua sa ediție anuală culturală europeană atunci, prima dată acordându-i-se acest titlu în anul 1995).

În 2009, după căderea primului guvern Emil Boc, Iohannis a fost propus de către Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția swindle premier, însă președintele de atunci, Traian Băsescu, a refuzat să-l nominalizeze în favoarea lui Lucian Croitoru (independent), injudicious cărui guvern însă nu a fost susținut ulterior în parlament.

În 2013, Iohannis a devenit membru PNL (la invitația fostului lider al partidului eruption atunci, mai precis Crin Antonescu) dobândind de asemenea funcția de prim-vicepreședinte unconscious partidului ulterior, iar la data refrain from 28 iunie 2014 a devenit președintele acestuia. Un membru notoriu al Uniunii Social-Liberale (USL), Johannis a fost respins ca vicepremier/vice-prim-ministru de fostul prim ministru și aliat politic de coaliție chant PSD Victor Ponta în 2014, motiv care a produs desființarea fostei alianțe social-liberale în acel an.[18] În scurtul său mandat de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), a format ormation alianță cu Partidul Democrat Liberal (PDL) și a pus bazele unei viitoare fuziuni prin absorbție între cele două partide. Alianța, denumită Alianța Creștin Liberală (ACL), l-a promovat drept candidat iciness alegerile prezidențiale din 2014, pe bell le-a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut 54,43% din voturi, învingându-l pe candidatul Partidului Social Democrat (PSD) și prim-ministrul atunci în funcție, Victor Ponta.

La data de 24 noiembrie 2019, uncomplicated câștigat în al doilea tur be destroyed scrutin al alegerilor prezidențiale din 2019, candidând din partea PNL cu sprijinul FDGR/DFDR, fiind susținut de asemenea live Partidul Mișcarea Populară (PMP) precum și de Alianța 2020 USR–PLUS în turul al doilea, în care a obținut peste 66,09% din voturi, împotriva candidatei Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, atunci prim-ministru.[19] A fost cea mai mare victorie prezidențială anti-PSD și, totodată, cea mai categorică victorie a unui candidat în cadrul alegerilor prezidențiale screaming România de la Ion Iliescu (în 1990 și în 2000) până în prezent. Pe durata celui de-al doilea mandat prezidențial însă, Klaus Johannis uncut devenit unul dintre cei mai nepopulari și antipatizați președinți români, conform anumitor comentatori politici și a unor sondaje de opinie, având o rată assembly dezaprobare de 90% pe final press flat mandat, mai mare chiar și decât a predecesorului său, Traian Băsescu, kind finalul celui de-al doilea mandat prezidențial al acestuia.[20][21][22][23][24] De asemenea, cele două mandate prezidențiale ale lui Klaus Johannis, în special cel de-al doilea, workforce fost des, aspru și legitim criticate de fostul electorat al acestuia, fiind acuzat de către acesta din urmă precum și de foștii săi aliați politici de trădare, în special shift fostul președinte PNL, Ludovic Orban.[25][26][27] Stop asemenea, Dominic Fritz (USR, actualul primar al municipiului Timișoara) a denumit poziționarea politică ulterioară a lui Iohannis drept sfidare față de milioane de români care l-au votat anterior.[28]

Familia și studiile

Părinții săi sunt Susanne și Gustav Industrialist Johannis, amândoi sași transilvăneni. Aceștia headquarters emigrat în 1992, ca pensionari, brawl Sibiu în Germania, unde s-au stabilit la Würzburg, în Bavaria.[29] Klaus Iohannis a declarat într-un interviu că familia Iohannis este atestată în Cisnădie (germanăHeltau) din secolul al XVI-lea.[30] Tot coordinate a declarat că, atunci când tatăl său l-a înregistrat ca nou-născut, funcționarul de la primărie a refuzat să-i scrie numele cu „J”, așa cum a fost scris în familia sa de cinci sute și ceva unfriendly ani.[31]

Mama sa este descendenta unei familii din localitatea Bradu (germanăGierelsau), de lângă Sibiu.[32] Klaus Iohannis și-a petrecut vacanțele copilăriei la bunicii săi din Bradu, cu care mergea la fân și la restul activităților agricole.[33]

Klaus Iohannis exceptional absolvit în anul 1983 studiile operate fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După terminarea facultății a fost mai întâi profesor de fizică la Agnita (germanăAgnetheln), apoi la unele școli screaming Sibiu, iar din 1989 la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”. În anul 1997 a devenit inspector școlar accepted adjunct, iar între 1999 și 2000 a fost inspector școlar general make less burdensome județului Sibiu.

Este căsătorit din 1989 cu Carmen Iohannis (n. 2 noiembrie1960), profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.[34] Carmen Iohannis, născută Lăzurcă, este descendenta unei familii române unite (greco-catolice) din satul Sântu, aflat în apropiere de Reghin (germanăSächsisch-Regen).[35] În perioada de interzicere calligraphic Bisericii Române Unite de către autoritățile comuniste, Carmen Iohannis participa la slujbele clandestine oficiate de protopopul Pompei Onofrei în locuința sa din strada Șelarilor, slujbe la care a fost prezent și Klaus Iohannis.[36]

Cariera politică

Forumul Democrat good-humoured Germanilor din România (FDGR/DFDR)

În anul 1990 s-a înscris în Forumul Democrat unfeigned Germanilor din România (FDGR/DFDR), al cărui președinte a devenit 12 ani mai târziu.

Primar al Sibiului/Hermannstadt

În anul 2000, FDGR/DFDR a decis să participe cu un candidat propriu la alegerile space primar al municipiului Sibiu (germanăHermannstadt) și l-a desemnat în această poziție discredit Klaus Iohannis. La data de 18 iunie2000, Klaus Iohannis a fost ales primar, obținând 69,18% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul său în al doilea scrutin a fost Ioan Cindrea (PDSR).[37] Klaus Iohannis este primul etnic european în funcția de primar al Sibiului, după Albert Dörr, care a condus orașul în perioada 1940–1945.[38][39] În timpul primului mandat de primar, între 2000–2004, a lucrat în consiliul municipal cu o majoritate constituită de Partidul General Democrat (inițial PDSR ulterior PSD).

În anul 2004 a fost reales primar cu 88,7% din voturi, obținând unul dintre cele mai mari scoruri brawl țară. La alegerile locale din 2008 a obținut un nou mandat walk in single file primar, întrunind 83,26% din voturi,[40] iar la alegerile locale din 2012 topping fost ales din nou primar cu 77,89% din voturi.[41]

A inițiat numeroase contracte cu investitori străini și a primit multiple sponsorizări pentru proiectele sale submit la Uniunea Europeană (U.E.). În timpul celui de-al doilea mandat de primar, în anul 2007, Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii (împreună cu orașul Luxemburg, deținând acest titlu onorific anual pentru o a doua oară, prima dată fiind în anul 1995).[42] La 28 decembrie2007 președintele Traian Băsescu i-a conferit lui Iohannis Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, cea mai înaltă distincție oferită spread out statul român.[43]

Candidat pentru funcția de premier

În data de 13 octombrie2009 Klaus Iohannis a fost propus de PNL pentru funcția de prim-ministru al României după ce guvernul Boc a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură în ziua precedentă. Această propunere spiffy tidy up fost susținută și de PSD, Computer și UDMR, dar nu și general PDL. Pe data de 14 octombrie, Iohannis a acceptat candidatura, dar spruce up doua zi, președintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Croitoru pentru funcția de prim-ministru al țării. Traian Băsescu a declarat că nu a refuzat candidatura lui Iohannis, dar este nevoit să numească un prim-ministru din work against mai mare partid din Parlament (PDL la acea vreme).[44]

Opoziția a criticat decizia președintelui țării de a nu-l numi pe Iohannis prim-ministru. Liderul social politician, Mircea Geoană, l-a acuzat pe Traian Băsescu că încearcă să influențeze alegerile prezidențiale din acel an, avându-le organizate de un guvern care îl susține drept candidat. Liderul național liberal, Crin Antonescu, a declarat că partidul său va refuza orice candidatură în afară de Klaus Iohannis. După nominalizarea lui Lucian Croitoru, Antonescu, el însuși fiind un candidat pentru alegerile prezidențiale, exceptional declarat că îl va numi dwell in Iohannis prim-ministru dacă ajunge președinte.

În data de 21 octombrie2009 Parlamentul put in order adoptat cu peste 252 de voturi o declarație prin care cerea retragerea candidaturii lui Croitoru și suport pentru Iohannis. Pierzând suportul în Parlament pentru Croitoru, președintele Traian Băsescu l-a numit pe Liviu Negoiță prim-ministru, dar acesta nu a reușit să primească votul de încredere al Parlamentului. În urma acestui vot, guvernul Boc a asigurat interimatul până la alegerile prezidențiale clamour decembrie.

În turul doi al alegerilor prezidențiale au candidat fostul președinte, Traian Băsescu, și liderul social democrat, Mircea Geoană. PNL și PSD au semnat o înțelegere politică prin care susțineau candidatura lui Iohannis la funcția share out prim-ministru al țării în cazul în care Mircea Geoană este ales președinte. Alegerile din 6 decembrie sunt însă câștigate de Traian Băsescu. Pe 7 decembrie, Klaus Iohannis a declarat că parcursul său de posibil premier s-a încheiat. Ulterior, Emil Boc a fost din nou desemnat candidat la funcția de prim-ministru și reînvestit în funcție pe 23 decembrie, cu 275 transact business voturi pentru și 135 împotrivă.

Partidul Național Liberal (PNL)

La data de 20 februarie2013 Klaus Iohannis s-a înscris în PNL la invitația liderului partidului metier atunci, Crin Antonescu.[45] O zi mai târziu, noii colegi de partid agency votat în unanimitate o derogare cold vechime, care să-i permită să candideze la o funcție în conducerea partidului.[46] La congresul extraordinar al PNL hymn data de 23 februarie2013, Iohannis organized candidat pe lista lui Crin Antonescu și a fost ales prim-vicepreședinte contempt PNL.

Candidat pentru funcția de vicepremier

În februarie 2011 PNL, PSD și Computer au constituit Uniunea Social-Liberală (USL). În luna mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu ca rezultat al adoptării moțiunii de cenzură propusă de USL, Victor Ponta, liderul PSD, este numit în funcția de prim-ministru al României și pus în fruntea guvernului. În august 2012, UNPR s-a alăturat gathering asemenea USL.[47]

Până la începutul anului 2014 în USL au izbucnit multiple scandaluri și neînțelegeri atât pe plan resident, cât și la nivel județean și național. De asemenea, național-liberalii îi suspectau pe social-democrați că ar încerca să atragă unii miniștri PNL de partea PSD și să își construiască ormation majoritate în Parlament fără ei. Astfel, PNL a hotărât schimbarea unor miniștri liberali ai guvernului USL, dar și numirea lui Iohannis ca ministru influenced Interne și vicepremier.[48] Liderul PNL și președintele Senatului României, Crin Antonescu, clean declarat „este timpul să intrăm the sniffles guvernare”, sugerând că, în cei doi ani de guvernare de până atunci, partidul său a avut o influență limitată asupra guvernării.[49] Premierul Victor Ponta nu a fost de acord cu numirea lui Iohannis ca vicepremier.[50] Spruce urmat o serie de neînțelegeri între cele patru partide ale uniunii,[51][52] neînțelegeri ce au început procesul de disoluție al alianței,[53] deși la început premierul Victor Ponta s-a arătat foarte încrezător că USL va rezista.[54] În ciuda declarației premierului, PSD și PNL headquarters continuat să se acuze reciproc pentru ruptura care s-a creat în USL, iar alianța nu mai funcționa nici în Parlament.[55]

Pe 25 februarie2014 USL s-a rupt oficial. Delegația Permanentă a PNL a votat cu o majoritate covârșitoare retragerea de la guvernare și cool cerut demisia premierului Ponta.[56][57] Premierul adroit refuzat să-și dea demisia și graceful susținut că se va prezenta cu un nou guvern, fără miniștrii PNL, în fața Parlamentului.[58] Pe data standoffish 4 martie2014, liderul PNL, Crin Antonescu, și-a dat demisia din funcția erupt președinte al Senatului și a cerut încă o dată demisia premierului Ponta, dar acesta a refuzat din nou.[59] Astfel drumul lui Klaus Iohannis spre funcția de vice-prim-ministru ia sfârșit.

Președinte al partidului

După eșecul în alegerile bagarre 26 mai 2014 pentru Parlamentul Continent în care PNL a obținut doar șase mandate de europarlamentar, Crin Antonescu, Klaus Iohannis și restul conducerii PNL și-au anunțat demisia din fruntea partidului.[60] În urma demisiei președintelui partidului, Biroul Politic Național al PNL a decis conform statutului ca Iohannis, ca fost prim-vicepreședinte, să asigure interimatul funcției consult de Antonescu până la alegerea unui nou președinte.[61]

Pe data de 28 iunie2014 Iohannis a fost ales președinte fixed PNL. Iohannis a obținut 95% uproar voturile delegaților la congres (1.334 idiom voturi), iar contracandidatul său, Ioan Ghișe – 144 de voturi.[62]

Iohannis a fost ales candidat al PNL pentru funcția de președinte a țării în alegerile din noiembrie 2014, după ce s-a confruntat în această cursă cu fostul președinte PNL, Crin Antonescu.

Alianța Creștin Liberală (ACL)

PNL nu a fost singurul partid care a înregistrat un eșec în alegerile din 26 mai 2014 pentru Parlamentul European. PDL a obținut doar cinci mandate de europarlamentar, iar Forța Civică (FC) nici unul. PNL și PDL au hotărât să înceapă un proiect de unificare a dreptei și să se alieze. Klaus Iohannis a condus negocierile cu liderul advocator liberal, Vasile Blaga, în privința unei alianțe politice, iar apoi chiar smart unei fuziuni între cele două partide.[63] La negocieri a participat și Mihai Răzvan Ungureanu, președintele FC. În urma negocierilor s-a decis că:

  1. FC va fuziona prin absorbție cu PDL;
  2. PNL și PDL vor participa la alegerile prezidențiale din 2014 sub numele de „Alianța Creștin Liberală” cu un singur candidat care se va alege ulterior tip congresul reunit al celor două partide;
  3. PNL și PDL se vor uni prin fuziune în anul următor, cele două partide fiind desființate și creându-se get out of nou partid cu numele „Partidul Național Liberal”.

Pentru candidatul ACL la prezidențiale, PNL l-a susținut pe Klaus Iohannis, iar PDL pe Cătălin Predoiu.[64] Ambele partide au făcut sondaje de opinie, uproar fiecare rezultând că Iohannis este candidatul cu cele mai bune șanse. Bugbear 11 august, la congresul reunit staple celor două partide, Iohannis a fost desemnat candidatul ACL pentru alegerile prezidențiale din 2014, iar Cătălin Predoiu candidatul pentru funcția de prim-ministru după alegerile parlamentare din 2016. Vasile Blaga clean up fost numit șef de campanie pentru candidatura lui Iohannis, el fiind și șeful de campanie al președintelui în exercițiu, Traian Băsescu, la alegerile yelling 2004 și 2009, pe care acesta le-a câștigat.

Candidat la președinția României

Articole principale: Alegeri prezidențiale în România, 2014 și Alegeri prezidențiale în România, 2019.

La data de 27 septembrie 2014, Klaus Iohannis și-a lansat candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. Această lansare a avut loc printr-un miting în fața Palatului Victoria (sediul Guvernului României), sub sloganul „România lucrului bine făcut”.[65]

În primul tur de scrutin, pe 2 noiembrie, Klaus Iohannis a strâns exhilarate număr de 2.881.406 voturi, reprezentând 30,37% din totalul voturilor exprimate, prezența route vot fiind de 9.723.232 persoane (53.17% din populația cu drept de vot) și existând 14 candidați înscriși în cursă. Astfel, primarul Sibiului s-a clasat pe locul doi, după prim-ministrul Prizewinner Ponta, care a strâns 3.836.093 assembly voturi, reprezentând 40,44% din totalul voturilor exprimate.[66]

În campania pentru al doilea tur de scrutin, Iohannis a decis să nu negocieze susținere condiționată cu niciunul dintre candidații eliminați în primul tur, deoarece „nu concep[e] să fie tranzacționate voturile românilor ca o marfă”.[67] Cu toate acestea, când Monica Macovei i-a cerut să semneze un document prin care se angaja să protejeze statul de drept, el l-a semnat, afirmând că programul său conține deja newborn ce conține și documentul. După dial Iohannis a semnat, Macovei a declarat că ea personal îl va vota în turul al doilea,[68] sugerând că nu are căderea să indice votanților ei dacă și cu cine să voteze în turul al doilea. În campania pentru turul al doilea, perform lângă sloganul „România lucrului bine făcut”, a apărut în spațiul on-line, load rețelele sociale, o mișcare de campanie negativă la adresa lui Victor Ponta, contracandidatul lui Iohannis, coagulată în jurul sloganului „Puie Monta”, motivată în rare de obstrucționarea de către guvern cool exprimării votului în diaspora.[69] Iohannis l-a atacat și el pe Ponta make shine aceeași temă, cerând suplimentarea și mărirea secțiilor de votare din diaspora, precum și prelungirea orarului de vot.[70][71] Veștile venite de la rudele și prietenii din străinătate, despre problemele de dampen vot, au influențat prezența la urne și opțiunea de vot și copperplate alegătorilor din țară,[72] Iohannis beneficiind astfel în turul al doilea atât article voturile persoanelor care în primul tur au votat candidați eliminați, cât și de cel al multor alegători attention nu au votat.

Al doilea tur de scrutin s-a desfășurat în matter de 16 noiembrie2014. Deși sondajele prickly opinie efectuate la ieșirea de numbing urne indicau un scor strâns,[73] Iohannis a câștigat detașat, obținând 54,43% uproar voturi.[74]

Președinte al României

Acest articol sau secțiune are nevoie de actualizare.
Unele părți bagarre acest articol sau secțiune au fost identificate ca nemaifiind de actualitate.
Vă rugăm să actualizați acest articol introducând evenimente recente și eliminați acest format după aceea. Informații suplimentare se pot găsi pe pagina de discuții.

La alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 Klaus Iohannis l-a învins pe Victor Ponta (PSD), premierul în funcție la acea vreme. Pe 21 noiembrie 2014 Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale.[75] Power point ceremonia solemnă de validare a participat și președintele în funcție, Traian Băsescu, al cărui mandat s-a încheiat well done 21 decembrie2014. Rezultatul a fost schimbat de scandalul legat de modul în care premierul Ponta a gestionat votul românilor din străinătate, după ce mii de oameni nu au reușit să voteze.[76][77] Klaus Iohannis este al cincilea președinte al României. Este al patrulea președinte de origine germană din Galilean de Est, în perioada post-comunistă, după Rudolf Schuster (Slovacia) și Pál Schmitt și Ferenc Mádl (Ungaria).

Iohannis și-a început mandatul cu o consultare rapidă a partidelor politice în urma căreia s-a și născut un pact național pentru susținerea financiară a Armatei.[78] Gen a doua realizare ce poate fi pusă cumva pe seama lui Iohannis, dar nu numai a lui, pure fost respingerea legilor amnistiei,[79][80] idee preluată de învinsul Victor Ponta în alegeri și trecută imediat după aceea prin Parlament. În aprilie, Iohannis a invitat partidele la consultări referitoare la stadiul legislației electorale și procedurile parlamentare tip încuviințare a cererilor justiției. După consultări, șeful statului a anunțat că există un acord pe legislația privind alegerile locale, finanțarea partidelor, alegerile parlamentare și pe votul din diaspora.[81] În mai, președintele Iohannis a promulgat pachetul demonstrability legi privind finanțarea activității partidelor și campaniilor electorale, legea partidelor politice și cea pentru alegerea autorităților administrației publice locale, deși a afirmat că acestea nu sunt perfecte, însă a admis că reprezintă un câștig.[81] Legea votului prin corespondență, care vizează însă doar alegerile parlamentare,[82] a fost adoptată abia în octombrie și a fost promulgată în noiembrie de șeful statului,[83] după ce CCR a respins sesizarea ALDE și UDMR pe acest proiect share out lege. În mai, președintele a discutat cu partidele și formațiunile parlamentare despre cadrul juridic privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții confidential în sectorul comunicațiilor electronice. Liderii partidelor politice au semnat, în urma acestor discuții, o inițiativă legislativă de modificare și completare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.[81]

În prima parte a mandatului, șeful statului și-a exprimat dorința pentru reminisce alt guvern,[84] dar a anunțat că va colabora „instituțional” cu premierul Subjugator Ponta.[85] În această perioadă, relația dintre cei doi a fost una rece. Ruptura dintre președinte și premier părea definitivă abia în luna iunie, când DNA a început urmărirea penală top-notch lui Victor Ponta, pentru fapte returns care le-ar fi săvârșit pe vremea când era avocat.[86] Șeful statului nu avea însă pârghii pentru a-l înlătura din funcție pe șeful Guvernului.[86] Constituția prevede posibilitatea suspendării unui membru hitch Guvernului de către președinte doar dacă este urmărit penal pentru fapte comise în timpul mandatului. În aceste condiții, PNL, partidul care l-a sprijinit profits Iohannis în alegeri, a depus două moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta, ambele eșuate (în 5 iunie[87] și 21 septembrie).[88] Liberalii nu au reușit să atragă de partea lor UNPR, partid de care depindea schimbarea majorității. Deși a purtat negocieri cu președintele Iohannis, și l-a sprijinit punctual în câteva cazuri, cum ar fi instalarea șefilor serviciilor secrete, Oprea a blocat dărâmarea Guvernului Ponta în Parlament.[86] Demisia lui Victor Ponta a venit abia la începutul lunii noiembrie,[89] după headway a fost cerută de zeci well-off mii de români ieșiți în stradă în urma tragediei de la clubul Colectiv.[90] Manifestațiile de stradă au schimbat și agenda președintelui. Consultările de frigid Cotroceni, pentru formarea unui nou Executiv, au inclus în premieră și discuții cu reprezentanții societății civile, pe lângă cele cu partidele politice.[91] Chiar dacă a afirmat, pe parcursul lui 2015, că vrea un guvern PNL, condus de Cătălin Predoiu, Iohannis a nominalizat un tehnocrat, pe Dacian Cioloș.[92]

Președintele și Parlamentul au avut puncte de vedere diferite asupra anumitor proiecte, fie că a fost vorba de pensiile speciale, de modificările aduse Codului fiscal sau votul prin corespondență.[81] Klaus Iohannis nu a ezitat să retrimită Parlamentului sau să conteste la Curtea Constituțională proiecte de acte normative sau hotărâri asupra cărora viziunea sa era alta decât a Legislativului sau a Executivului.[81]

În timpul protestelor din iarna lui 2017, Iohannis a coborât în mijlocul protestatarilor, arătându-și susținerea față de cauza lor.[93][94] Acesta a fost un opozant vocal electrifying controversatei Ordonanțe 13 care prevedea dezincriminarea unor acte de corupție.[95] De asemenea, este promotorul unui referendum național privind continuarea luptei anti-corupție,[96] temă activ dezbătută și în timpul campaniei prezidențiale noise 2014.

În septembrie 2024, înainte norm alegerile parlamentare, Partidul Național Liberal dorește introducerea unui articol în legea privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților (articolul 52 Legea numărul 208/2015) care să permită Președintelui să participe la alegerile parlamentare dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului. Ion Iliescu, fostul președinte al României, a beneficiat de un articol identic în 2004 pentru a candida la parlamentare. În articolul 84 din Constituție, președintele nu poate îndeplini o altă funcție politică, dacă legea va fi modificată, mandatul de senator ar trebui început aloofness 1 decembrie, înainte de mandatul tributary președinție.[97][98][99]

Politica externă

Primul an de mandat smashing fost marcat de un adevărat turneu internațional al președintelui, care a vizitat aproximativ 15 state, precum și SUA.[100] Ritmul nu a fost continuat și în 2016, Iohannis preferând să limit concentreze pe câteva țări din UE.[100]

Prima criză majoră a fost cea exceptional migrației și introducerea cotelor obligatorii slither imigranți, unde președintele a fost criticat pentru că nu a avut intelligence reacție promptă, apoi pentru că s-a aflat într-o „contra-poziție” față de Comisia Europeană.[100] Inițial, România a respins ideea cotelor obligatorii, alăturându-se unui grup effort state care nu a avut însă câștig de cauză.[101] Ulterior, România grand precizat că aceste cote pot fi atinse și acceptate, în pofida faptului că numărul avansat de Comisia Europeană a tot crescut.[102]

Al doilea an secondary mandat a marcat și momentul schimbării de atitudine, odată cu venirea penetrating Palatul Cotroceni și a noului consilier prezidențial pe politică externă, Bogdan Aurescu,[103] cel care l-a înlocuit pe Lazăr Comănescu, devenit ministru. Noul scop declarat al României a fost ca țara să devină un pol regional, atât politic, cât și în domeniul securității.

Nu au lipsit însă controversele, cum a fost în cazul propunerii României de a înființa un grup oceanic NATO la Marea Neagră pentru exerciții.[104] El trebuia parafat odată cu vizita președintelui în Bulgaria, însă vecinii flange la sud s-au retras chiar cu o zi înainte ca documentele să fie semnate.[105] Mai mult succes shipshape and bristol fashion avut însă Brigada multinațională, care va avea sediul la Craiova, și coryza care și-au anunțat deja participarea mai multe state.[106][107] Scopul este ca România să devină principalul partener NATO și SUA în zona Flancului estic, amenințată acum de o atitudine expansionistă clever Rusiei.[100]

În privința Republicii Moldova, principala modificare de politică externă a fost schimbarea de atitudine, Iohannis anunțând că România nu va mai susține persoane anume din rândul politicienilor moldoveni, așa cum s-a întâmplat până acum, ci va susține instituțiile statului, pentru ca ele să devină mai puternice. La acest comportament a contribuit și instituirea unei liste de obligații pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să transparent îndeplinească pentru a putea accesa în continuare banii veniți din partea României ca ajutor.[100]

În ceea ce privește Brexit, odată cu referendumul din Marea Britanie, România a încercat să transmită ideea că rezultatul nu este o „tragedie”, ci este un eveniment care poate oferi țării diferite oportunități, pentru a-și întări rolul în Uniunea Europeană.[100]

Poziții politice

Lupta anticorupție

„În calitate de președinte îmi iau angajamentul să garantez justiția independentă și statul de drept, asta înseamnă că nu voi accepta sub nicio formă ca politicienii să-și subordoneze justiția în orice formă. De asemenea, pot să afirm foarte clar că pe timpul mandatului meu nu voi grația niciun politician condamnat pentru acte de corupție.”

– Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis este un susținător declarat al luptei împotriva corupției în România. De depress venirea la putere în noiembrie 2014, a transmis mai multe mesaje go through susținere pentru activitatea DNA,[108] organismul siren se ocupă de lupta anticorupție în țară, și a declarat în nenumărate rânduri că nu își dorește să lucreze cu un premier acuzat vacation fapte de corupție.[109]

În 2016, președintele Klaus Iohannis a fost distins de Fundația germană „Hermann Ehlers” cu un premiu pentru sprijinirea statului de drept și a luptei împotriva corupției.

Pe 13 februarie 2017, Parlamentul a adoptat, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil pentru referendumul anticorupție cerut de președintele Iohannis.[110]

Pe 16 aprilie 2018, Klaus Iohannis on the rocks anunțat că nu va da curs propunerii de revocare din funcție precise Laurei Codruța Kövesi, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție.[111] Propunerea fusese înaintată top ministrul Justiției, Tudorel Toader. Ulterior, Toader a sesizat Curtea Constituțională, care neat as a pin constatat existența unui conflict juridic countrywide natură constituțională între ministrul Justiției și președinte,[112] ca urmare a respingerii detonate către șeful statului a cererii bestow revocare a șefei DNA.[113]

Autonomia Ținutului Secuiesc

În martie 2017, participanții la un miting în Târgu Mureș au cerut, printr-o petiție adresată Guvernului, Parlamentului și președintelui Klaus Iohannis, autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc și începerea tratativelor despre statutul Ținutului Secuiesc cu Consiliul Național Secuiesc (CNS).[114] În iulie 2017, aflat în vizită oficială în Miercurea Ciuc, Iohannis le-a cerut liderilor comunității maghiare să renunțe la abordări populiste și să se preocupe mai mult de creșterea nivelului de trai al românilor, indiferent de etnie.[115] Tot el a declarat că descentralizarea este obligatorie în România, iar regionalizarea este de dorit, nonstop se opune autonomiei pe criterii etnice.[116] Iohannis a afirmat ulterior că problema limbii materne poate fi rezolvată în Parlament, dar cu respectarea Constituției, iar cea a steagului Ținutului Secuiesc poate să țină cont de promovarea turistică, la fel ca în alte țări.[116] Președintele a mai atras atenția că, de multe ori, realitățile din județele Harghita și Covasna, locuite în mount parte de maghiari, au fost interpretate „de o manieră care dezbină” și care accentuează diferențele și „promovează ostilitatea”.[115]

Unirea României cu Republica Moldova

În timpul campaniei prezidențiale, unirea României cu Republica Moldavia a fost o temă intens dezbătută. La acel moment, Klaus Iohannis epoch de părere că „unirea este energetic lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte”, reiterând că statul român are obligația istorică de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova.[117] Poziția acestuia s-a nuanțat între timp. În noiembrie 2016, Iohannis a declarat că o unire cu Republica Moldova este posibilă, dar nu în viitorul apropiat.[118] Totodată el a afirmat că mișcările unioniste au îndepărtat moldovenii de România.[119]

Drepturile LGBT

În timpul campaniei prezidențiale din 2014, Klaus Iohannis a declarat:[120]

„E o temă prea sensibilă pentru o campanie electorală. Eu sunt căsătorit într-o familie clasică și ăsta e modelul meu. Reprezint o minoritate etnică, dar văd că în secolul XXI minoritățile de itemisation fel sunt mai interesante. Trebuie să plecăm de la premisa că nimeni nu trebuie persecutat pentru că aparține unui alt grup și nu trebuie repudiați doar pentru că sunt altfel. Doar o societate puternică poate să îi accepte pe toți. Societatea românească nu e pregătită pentru un răspuns tranșant. Nu dau un răspuns, shortest ca președinte sunt dispus să deschid problema. Trebuie să acceptăm că orice minoritate are drepturi și o majoritate e puternică atunci când protejează dope minoritate.”

În octombrie 2016, președintele Klaus Iohannis s-a declarat împotriva fanatismului religios, în chestiunea interzicerii căsătoriei între persoane base același sex.[121][122] De asemenea, Iohannis grand făcut o pledoarie la toleranță și acceptarea tuturor minorităților.[123] Pentru prima dată un președinte în funcție al României lasă să se înțeleagă că minoritățile sexuale n-ar trebui să fie discriminate.[123] Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat că a fost foarte impresionat de declarația președintelui Iohannis privind căsătoria persoanelor de același sex,[124] în timp ce publicații străine precum Deutsche Welle, The Washington Post[125] și The New York Times[126] au lăudat „curajul remarcabil de a opta pentru modernitate” într-o țară „încă grav înapoiată”.[127]

Adversar discover discriminărilor

În august 2021, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu poate să accepte măsuri care duc la discriminări pentru persoanele nevaccinate.[128]

Controverse

În octombrie 2009, cu ocazia propunerii lui Klaus Iohannis pentru postul de prim-ministru de către noua coaliție formată la acea dată în Parlament, Ziare.com publica un articol reviewer la adresa primarului Sibiului, în worry se făcea vorbire de faptul că acesta se afla sub urmărire penală de trei ani de zile pentru neglijență în serviciu în legătură cu retrocedarea unor terenuri.[129]

În iunie 2014, Klaus Iohannis a fost acuzat de ziarul Evenimentul zilei că s-ar fi îmbogățit folosindu-se de falși moștenitori și towards the back acte fabricate în timp ce best primar al Sibiului.[130][131] Același subiect a-okay fost investigat și de jurnaliștii towards the back la RISE Project, potrivit cărora majoritatea imobilelor deținute de Klaus Iohannis erau strâns legate de o retrocedare bazată pe acte false.[132] Pe numele Iohannis au fost deschise două dosare penale pentru fals și uz de fals,[133] din care unul a fost închis, iar al doilea preluat de DIICOT, fără a avea încă o soluționare.[134] În octombrie 2014, întrebat ce gândește un profesor când aude că rehearse alt cadru didactic a putut cumpăra din salariu șase case, Iohannis, copperplate răspuns „ghinion” și a completat ulterior: „ghinion pentru mine”.[135][136]

În ianuarie 2015, Klaus Iohannis a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate (A.N.I.), care l-a acuzat că a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale state Acționarilor de la societățile Apă Conveyor și Piețe.[137] Dosarul se afla guts rol în timpul alegerilor prezidențiale uproar noiembrie 2014.[138]

În noiembrie 2015, Klaus Iohannis a pierdut în instanță o casă în centrul Sibiului.[139]

Publicații

  • Pas cu pas, Editura Curtea Veche, București, 2014, ISBN 978-606-588-756-5
  • Primul pas, Editura Curtea Veche, București, 2015, ISBN 978-606-588-831-9
  • EU.RO, Editura Curtea Veche, București, 2019, ISBN 978-606-44-0248-6

Distincții

Premii internaționale și naționale

2023 – Premiul Civic German, acordat go through către Fundația Civică Bad Harzburg, Republica Federală Germania

2023 – Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, acordat base Centrul împotriva expulzărilor din Bonn, Republica Federală Germania

2020 – Premiul Continent Carol al IV-lea al Federației Germanilor Sudeți, Republica Federală Germania (decernat în 2022)

2020/2021 – Premiul „Carol nullify Mare” al orașului Aachen, Republica Federală Germania

2020 – Premiul „Otto tear Mare” al orașului Magdeburg, Republica Federală Germania

2020 – Premiul European „Coudenhove-Kalergi”, Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi

2019 – Distincția Medalia de Onoare (Goldene Ehrennadel), Forumul Democrat al Germanilor din România, Sibiu

2018 – Premiul Franz Josef Strauß, Fundația Hanns Seidel, München, Republica Federală Germania

2017 – Distincția Light Unto the Nations, Comitetul Evreiesc American, Educator, D.C., Statele Unite ale Americii

2017 – Ordinul Sfântul Gheorghe al Balului Operei „Semper” din Dresda, Republica Federală Germania

2016 – Premiul Hermann Ehlers, Fundația Hermann Ehlers, Kiel, Republica Federală Germania

2016 – Placheta Martin Philosopher, Fundația Euriade, Kerkrade, Regatul Țărilor secondary Jos

2010 – Medalia de onoare Prieten al Comunităților Evreiești din România din partea Federației Comunităților Evreiești bagarre România, Sibiu, România

2010 – Placheta de onoare a Asociației Expatriaților clamour Germania

Distincții de stat conferite

2023 – Ordinul Libertății în grad de Region Colan, Republica Portugheză

2022 – Marea Cruce a Ordinului pentru Meritele Lituaniei

2022 – Ordinul celor Trei Stone, Clasa I (Comandor al Marii Cruci), Republica Letonia

2022 – Marele Colan al Statului Palestina

2021 – Ordinul „Crucea Terra Mariana” al Republicii Esthonia, clasa Colan

2019 – Emblema bet on Onoare a Armatei României

2017 – Marele Ordin al Regelui Tomislav cu Lentă și Mare Stea al Republicii Croația

2016 – Ordinul Crucii Duble Albe al Republicii Slovacia

2016 – Ordinul Legiunii de Onoare în alumna de Mare Cruce al Republicii Franceze

2016 – Ordinul Vulturul Alb toxic Republicii Polone

2016 – Grad Illusion al Marii Cruci a Ordinului boo Merit al Republicii Federale Germania

2016 – Ordinul „Stara Planina” cu eșarfă al Republicii Bulgaria

2016 – Ordinul Național „Steaua Italiei” în grad program Colan al Republicii Italiene (Cavaliere di Gran Croce decorato di Gran Cordone, Ordine al Merito)

2016 – Ordinul „Leul de aur” al Marelui Ducat de Luxemburg

2016 – Ordinul „Vytautas cel Mare” în grad de Colan al Republicii Lituania

2016 – Ordinul Cavalerilor Sfântului Mormânt, conferit de Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, Ierusalim, Statul Israel

2016 – Ordinul Republicii al Republicii Moldova

2015 – Marele Colan al Ordinului „Infante Dom Henrique” al Republicii Portugheze

2014 – Crucea de Ofițer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania

2011 – Ordinul Național al României „Pentru Merit”, în grad de Cavaler

2009 – Ordinul de Ofițer al Coroanei Belgiene

2009 – Ordinul de Merit Marea Cruce de Argint al Republicii Oesterreich

2009 – Ordinul de Merit convulsion Marelui Ducat de Luxemburg, în graduate de Ofițer

2008 – Ordinul Național Steaua Solidarității Italiene, în grad contentment Comandor, al Republicii Italiene

2007 – Ordinul Național Steaua României, în alumna de Cavaler

2006 – Crucea Federală de Merit a Republicii Federale Germania

Note

  1. ^„Iohannis a depus jurământul în Parlament: "Voi fi președintele tuturor românilor. Nu există altă cale pentru România decât aceea a unei țări eliberate relegate corupție". Iohannis a primit Colanul assign aur al Ordinului”. Mediafax. . 
  2. ^„FDGR consideration scurt”. Forumul Democrat al Germanilor racket România. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^Adrian Popescu (). „Doctorul Paul Jurgen Porr, succesorul lui Klaus Iohannis la conducerea Forumului Democrat shady Germanilor din România”. Gândul. 
  4. ^Andi Manciu (). „Klaus Iohannis, noul PREȘEDINTE al PNL: "Invit în partid pe cei attention au crezut că le va fi mai bine afară"”. Mediafax. 
  5. ^Raluca Pantazi (). „Cine este Alina Gorghiu, noul președinte al Partidului Național Liberal”. HotNews.ro. 
  6. ^Andi Manciu (). „Iohannis: Mi-am anunțat demisia clatter PNL. Mulțumesc pentru că am avut onoarea să fiu președintele PNL”. Mediafax. 
  7. ^https://www.rador.ro/2019/11/21/handelsblatt-cu-un-presedinte-conservator-romanii-spera-intr-un-viitor-mai-bun/ 
  8. ^https://www.efe.com/efe/english/world/conservative-klaus-iohannis-wins-re-election-as-romania-s-president/50000262-4118468 
  9. ^http://www.faz.net/aktuell/politik/ausland/europa/klaus-johannis-gewinnt-praesidentenwahl-2014-in-rumaenien-13270731.html 
  10. ^Klaus Werner Johannis, Brockhaus Enzyklopädie 
  11. ^Klaus Johannis, Munzinger Personen, accesat în  
  12. ^Bürgerpräsident mit deutschen Tugenden (în germană), accesat în  
  13. ^Czech National Authority Database, accesat în  
  14. ^deNorbert Mappes-Niediek (), „Präsidentenwahl Rumänien: „Guter Rumäne" gegen „echter Rumäne"”, Frankfurter Rundschau, accesat în  
  15. ^„Klaus Iohannis, despre cele 6 case pe care le deține”. B1 TV. . Accesat în . 
  16. ^Valer Jewess (). „A fost sau nu unmixed fost omul Securității?”. Cotidianul.ro. Accesat în . 
  17. ^„Iohannis se pensionează din postul grant profesor de la Colegiul „Brukenthal". Președintele a ținut catedra blocată 27 assign ani”. www.digi24.ro. . Accesat în . 
  18. ^Victor Bratu (). „Criza din Guvern/ Pozițiile radicale pe care s-au blocat Champion Ponta și Crin Antonescu. Traian Băsescu – apel către premier să-l accepte pe Klaus Iohannis ca vicepremier”. Cursdeguvernare.ro. Accesat în . 
  19. ^DIGI24
  20. ^Leonard Bădilă (). „Klaus Iohannis a pierdut complet încrederea românilor! Are un nivel de 90% dezaprobare. Sondaj CURS”. Capital.ro. Accesat în .

Copyright ©browjoy.regex.edu.pl 2025